Trecerea instituțiilor de învățămînt superior la autofinanțare, problema demografică în Republica Moldova, concurența pe piața serviciilor educaționale implică necesitatea realizării unui învățămînt de calitate în fiecare instituție de învățămînt superior. Din punct de vedere al pieții forței de muncă și, respectiv, al viitorului absolvent, un învățămînt superior de calitate ar fi acel, care ar asigura la maximum formarea competențelor profesionale, determinate de specialitatea respectivă. Cercetările în domeniul teoriilor învățării realizate de Skinner, Piaget, Gardner, Gagne etc. demonstrează că succesul instruirii depinde de nivelul de adaptare a conținuturilor și activităților de instruire la specificul fiecărui student, la nevoile lui de formare. În acest context utilizarea unei tehnologii de instruire adaptivă, orientată spre formarea optimală a competențelor profesionale în cadrul instruirii universitare, ar asigura atăt satisfacerea nevoilor de formare ale viitorului specialist, cît și un grad sporit de competitivitate pentru instituția de învățămînt superior, care o realizează. Instruirea adaptivă vine în contradicție cu necesitatea optimizării cheltuielilor în domeniul educației, dar realizarea ei utilizînd mijloacele TIC ar soluționa această contradicție. Astfel,realizarea obiectivelor proiectului:

  1. documentarea privind nevoile de formare ale competențelor profesionale pentru piața de muncă a Republicii Moldova și impactul utilizării elementelor de instruire adaptivă în formarea universitară pe plan național și internațional;
  2. elaborarea tehnologiilor de organizare a procesului de instruire adaptivă pentru diverse specializări la ciclul I, licență;
  3. validarea experimentală a tehnologiilor elaborate;
  4. diseminarea rezultatelor cercetării realizate, în cazul utilizării la maximum a oportunităților oferite de TIC, în special de platformele educaționale, este suficient asigurată.

Cercetarea în cadrul proiectului presupune aprofundarea cunoștințelor în domeniul managementului procesului educațional universitar, utilizării TIC și e-learning în formarea universitară și elaborarea metodologiei și tehnologiilor de organizare a procesului de instruire adaptivă pentru diverse specializări.